tineri de aminte

odata candva am facut sport de performanta. dar nu m-au tinut oasele. mai nou nu ma tin plamanii sa ies in lume, de o vreme nu ma tinea ca femeie sa fac filosofie. acum mi-am dat seama ca mereu ceva nu ma tine. acum nu ma tine sa fiu mama. dar in viata am dat dintr-un miracol intr-altul. sau am fost beneficiara unor trairi ce nu le pot egala nici o performanta de care as fi fost sau nu capabila. pot spune ca am cam avut tendinte impotriva destinului. dar el s-a intamplat si eu doar am observat. acum sunt sotie, casnica, in plus mai si crosetez. ce poate fi mai plictisitor!? - as fi gandit eu acum zece ani. la douazezi de ani ma trezeam la 5, mergeam sa predau cu naveta, ma intorceam la cursuri, mergeam la tras de fiare si ma intorceam seara nemultumita ca nu fac destul. la douazeci vroiam sa schimb lumea, stiam si cum, si acum mai exersez, insa am ajuns sa ma schimb pe mine. atunci nu era la moda sa schimbi lumea, poate totusi am manifestat un suflu artistic precum toti marii creatori si-au bazat motivatia pe schimbare. dar asta presupune o daruire totala de care n-am fost capabila. singura constanta din viata mea e sotul meu, ciudat si pentru mine caci ma stiam ca nu pot atasa de oameni. dar acum ma observ, sunt fericita asa. sunt fericita ca destinul e mai puternic decat pulsiunile arogantei mele. sunt fericita ca am lasat deoparte o eventuala eruditie in favoarea ignorantei traite. eruditia m-ar fi devorat poata pana sa apuc sa-mi transmit mesajul. viata simpla imi da altfel posibilitatea sa fiu pentru altii, mai putini ce-i drept, si asta as putea reusi. am o carte de tiparit, am niste studii de aratat lumii, am caini, pisici, nu conteaza, n-am copii. am un sot ale carui gene merita date mai departe, desi adevarata sa arta si-a inhibat-o demult. am avea multe de oferit, dar nu ne tine, speram ca tot omul ca prin copii vom exploda. dar daca nu vin, fierbem in noi sa dam pe-afara. vom vedea peste cativa ani inspre ce vom evolua, momentan suntem fericiti. destinul nu se opreste.