m-am hotarat sa o iau un pic mai in serios cu scrisul si sa incep sa postez o seire dintre studiile mele. interesul general mi se opreste asupra istoriei religiilor, cel particular il constituie gnoza si delimitarile sale. ca multe are.
cea mai simpla introducere este definirea termenilor. asta imi place la orice studiu de prezentare al anumitor domenii. astfel, cele doua notiuni care se vor repeta aici sunt gnoza si gnosticismul. in momentul in care apare si un ism in definitii primul impuls e sa ne asteptam si la o doctrina cu tot cu caracterizarea de rigoare. insistenta de a defini si caracteriza o miscare este foarte necesara in cazul gnozei., vom vedea mai incolo de ce. de aici eu mi-am dezvoltat fixatia ca in orice conversatie sa-mi definesc termenii ca sa ma pot intelege cu oamenii. alt motiv pentru care am grija cum vorbesc este confuzia intre metafizica filosofica si cea psihiparanormala, dar o atare discutie nu-si are locul aici.
cum am ajuns sa vorbim si sa ne preocupam atat de gnoza si gnosticism? nu e vorba de mine, ci de o seama de cercetatori de greutate din istoria religiilor. ce l-a facut pe I.P. Culianu sa afirme ca vede peste tot gnoza? in principal datorita accesului la o adevarata biblioteca gnostica, pastrata pana nu demult in strafundurile pamantului si care iesind la iveala a declansat si renasterea unui curent religios pana atunci extrem de ocultat care si-a pierdut parghiile de accesare directa inca din primele secole crestine.
in anul 1945 s-au descoperit in egipt, in localitatea denumita Nag Hammadi o seama de papirusuri care conservau evanghelii demult uitate. uitate de catre biserica si de catre ceea ce s-a constituit in canoanele ei. aceste evanghelii sunt numite apocrife. insemnatatea acestei descoperiri a fost dubla, o data ca s-a confirmat in mare parte scriptul evangheliilor canonice, ba le-au completat cu mai multa informatie, dar pe de alta parte ne ofera date directe despre o miscare care niciodata pana acum nu s-a prezentat singura, ci doar din descrierile teologilor crestini si din perspectiva respingerii si demolarii acesteia. este vorba desigur despre gnosticism, caruia i s-a demonstrat inca o data amploarea la care a ajuns in primele secole, acele secole in care insusi crestinismul era in formare. de aici discutia devine delicata si inflacarata. ce este sigur e ca gnosticismul a disparut si ca in continuare stim foarte putine despre el, iar aceasta ne opreste la a face afirmatii si de a-l descrie in totalitate. se cunosc mai multe gnosticisme care erau mai mult sau mai putin in relatie cu crestinismul.
in cele ce urmeaza vom intelege de ce e posibil sa vorbim despre gnosticism la prezent si cum s-a intamplat ca o miscare, o religie care a murit inainte de a se naste si-a gasit resurse de a se mentine vie si de a renaste cu forta dupa doua milenii. raspunsul include in mod necesar si crestinismul.
gnosticismul ca miscare a prezentat doua directii principale, cea in care se delimiteaza de crestinism, caz in care gnosticismele difera chiar una de cealalta. aceasta echivocitate incurca cercetatorii, dar este unua dintre caracteristicile acestei miscari si trebuie mereu avuta in vedere. aici vom avea ocazia sa-i cunoastem pe gnostici si sistemele lor, cat si o mostra de libertate speculativa, o liberate care permite trecerea de la o afirmatie pana la contrariul ei.
cealalta directie este cea a apropierii de crestinism si putem afirma chiar de o intrepatrundere si continuitate in cadrul crestinismului a unor elemente definitorii gnostice. recunosc ca este si partea mea preferata de studiu si apreciez faptul cum crestinismul si-a preluat ce pare sa fie cea mai importanta parte a invataturii gnostice. este vorba de partea de existentialism si mistica asa cum a ajuns s-o cunoastem noi.
ca sa putem sa plasam gnosticismul in timp trebuie sa ne reamintim contextul in care ne miscam. vorbind de religios trebuie avuta in vedere perceptia a ceea ce insemna religia in primele secole crestine si inainte. insusi crestinismul isi trage seva din trei culturi diferite, iudaica, elenistica si orientala.
in grecia, religia reprezenta sacrificiul sacru al unui animal in cinstea zeilor. pentru noi, oamenii moderni aceasta e mai degraba o barbarie decat o actiune religioasa. insa aceasta era religia oficiala atunci. la marginea ei, avem orfismul, pitagorismul si uneori platonismul. acestea par mai degraba importate decat nascute din spiritualitatea greaca. dar nu e locul sa vorbim despre ele aici. le pomenim deoarece acestea se apropie de ceea ce numim noi religie.
mergand mai departe observam comportamente asemanatoare celor trei de mai sus in india, si anume inclinatia spre asceza, credinta in metempsihoza, existenta unor oameni considerati divini (buddha, brahmanii). apropo de oamenii divini ajungem in Iran, mama dualismului si aflam sa Zarathustra va veni ca trmis al lui Ahura Mazda pentru a infrange tot raul. ajungem si in mijlocul desertului la comunitatea din Qumran, esenienii, care practicau o credinta dualista si credeau ca va veni nu un mesia, ci doi mesia tot pentru a infrange raul. suntem deja in iudaism, aproape de poporul ales al lui Dumnezeu, din sanul caruia s-a nascut Isus Hristos Invatatorul, Mantuitorul, Logosul, Eonul din aceeasi substanta cu Tatal.
desi mai sus pare ca am prezentat precrestinismul, aceeasi cale a urmat-o si gnosticismul. trebuie stiut ca cele doua curente au mers mana in mana cateva secole, pentru ca in final crestinismul sa se impuna ca religie unica, iar gnosticismul sa treaca in randul ereziilor si sa se oculteze. asa cum nu putem vorbi de gnosticism fara crestinism si reciproca e valabila.
odata intelese aceste directii putem vorbi detaliat despre ce este si ce insemnatate are gnoza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu