o tema care mi se releva atat de putin ca uit. dar atat de emotional ca amintirea ma urmareste. sa-mi aflu timpul este pentru mine un nou tip de cunoastere. desi ating subiectul doar tangential si aproape indescifrabil, mi se deschid multe cai de raspuns la intrebari ce asteapta. mi-e teama sa aprofundez, mi-e teama deoarece orice mica greseala mi-e taxata, dar mirajul cunoasterii ma atrage prea mult. nici nu mi-am revenit bine in simturi, ca deja imi vine sa ma arunc din nou cu capul inainte in necunoscut. observ ca nu-mi pasa. observ ca prezentul nu ne lasa sa incercam, ci ne provoaca sa ne aruncam. dar nu e cu deviza ori-ori, nu si asta mi-e ciudat. totul e nou si nu mai precupetesc sa-i fac fata. ma mir ca acum sunt bine si habar n-am cum am ajuns aici. efortul meu continuu si insistent a lipsit, ca de obicei, iar logica mea isi afla limita. va trebui sa renunt la ea cat de curand. va trebui sa ma arunc.
m-am obisnuit sa-mi caut mereu un refugiu. m-am obisnuit sa-mi stiu un spatiu care sa ma ocroteasca, dar nu mai am timp sa poposesc. tot avutul meu e ceea ce pot lua cu mine. si bagajul mi se usureaza mereu. curand il voi arunca. pasarile nu cara nimic dupa ele. pasarile doar isi exerseaza zborul.
2 comentarii:
Partea cu exersatul zborului mi-a adus aminte the Pescaruşul Jonathan Livingstone...
"Le era mai uşor să exerseze zborul la înălţimi mari decât să înţeleagă sensul zborului"
Îmi pare bine că te-am (re)găsit online :)
asa ti-am gasit blogul.
in mod normal n-am raspuns cand cineva se bucura de mine pentru ca is ocupata sa ma mir. de tine nu ma mir prea mult, caci te-am simtit, insa amandoua suntem mai putin in exterior decat ar trebui. in forma asta ne vedem mai bine.
Trimiteți un comentariu