daca as fi avut vreun public pe aici, m-ar fi tentat sa aplic o educatie in religios cu tot ce tine de mondenitatea lui. teologie, ocultism, paganism, antropologie, filosofie, sociologie, existentialism.
si incep cu existentialismul. acesta trebuie sa fie in prim plan. fiecare ne traim preocuparile. de la traire pana la conceptualizare este cale lunga. simpla traire e cea mai importanta forma de experienta religioasa.
cine vrea sa-si explice experienta religioasa pe care o are incepe sa caute niste autoritati in domeniu. si ajungem la carti stufoase necitibile, neinteligibile de multi se mira daca au scapat cumva vreo lectie de limba. vorbe pompoase pentru umflati.
si atunci speriati se indreapta spre alt fel de autori mai accesibili pe care ii iau drept etalon pentru faptul ca vorbsc mai pe limba lor. cu toate acestea cartile acelora nu sunt bune nici sa ne stergem locurile intime cand ramanem fara hartie reciclata.
de aici o intrega inlantuire de drame. dumnezeu e intr-un fel de nerecunoscut. nu putem obliga savantii sa vorbeasca pe intelesul tuturor, nu putem chinui pe cei mai putin dotati in ale discernamantului sa nu ia drept adevar orice idee aruncata.
si nu am de gand sa pornesc nici o dezbatere pe tema asta, este o preocupare falsa care imi distrage atentia de la viata. ce nu pot eu sa inteleg e de ce unii in loc de a trai cu dumnezeu intr-o viata simpla, dar plina, prefera sa se alieneze cautand ce spun altii despre cum ar trebui sa fie.
aici mi-ar place sa pot interveni sa fac un pic de educatie acelora care au renuntat sa gandeasca pentru sine. dar limita este a mea. nu mi-am gasit inca masura. inca n-am aflat cum sa vorbesc despre absolut in termeni relativi. apoi am tendinta sa fac bine cu de-a sila si asta nu imi implineste asteptarile.
si de aceea inca tac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu