m-a cautat o intrebare paradoxala la prima vedere, si anume despre ce as mai scrie daca n-as citi? si cu asta orgoliul mi s-a sfaramat de n-am mai avut de unde-l culege. dar... cum spuneam pe la inceputuri, am reusit sa ies dintr-un cerc vicios. si am iesit si din asta, cu orgoliul nu ma intereseaza pe unde.
tendinta mea naturala e sa citesc. insa in realitate nu o fac "profesionalist". nu sunt un cititor. ba mai mult, am pierdut multe perioade de lecturi din acest motiv. de exemplu l-am scapat pe al. mitru cu legendele olimpului. acum nu ma mai apuc; am conchis ca in cazul in care va veni si bebelul o voi face alaturi de el. cum mie nu mi-a impus nimeni ce si cat sa citesc am de gand s-o fac eu altora. in mod subtil, ma rog, sa para ca isi doreste, stiu eu cum. da, am trecut rapid si peste literatura ca poveste, beletristica, un eco, o divina comedie, chiar si un faust, neh, aveam alte preocupari.
insa ca cineva care se chinuie sa spuna ceva, nu pot fi originala. oricat mi-as dori. cum noua antropologie m-a vrajit, originalitatea o pot numi acum in termeni mai moi, intelegere corecta a realitatii. aceasta mi-a adus impacarea unui conflict etern cu mine insami. adevarul care mi-a deschis orizonturile este acela ca nu descoperim nimic nou, ci vedem altfel oranduirile. insa acest altfel poate fi ceva nou. de ce? pentru faptul ca avem capacitatea de intelegere foarte diferita unii fata de altii. din aceeasi situatie persoane diferite extrag intelesuri diferite. asta e adevarul. cu cat explicatiile care ni se infatiseaza sunt mai abstracte, cu atat sunt mai noi. de exemplu, cineva ma jigneste. pot foarte simplu conchide ca acela este un tampit sau pot intelege ca la un anumit nivel l-am provocat sa fie agresiv fata de mine, tocmai prin agresivitatea mea care se mentine la un nivel inconstient. suna alambicat dar plauzibil. nivelul nostru de intelegere in fapt ne conduce prin viata si ne obliga la o conduita interioare. factorul de noutate este acesta, daca pana acum ne-am obisnuit sa externalizam cauzele, motoarele reale ale evenimentelor zac in noi. nu zac, lucreaza, de cele mai multe ori fara ca noi sa avem habar de modalitatea in care se infaptuie. iar evenimetele ce ne lovesc nu sunt atat de nelegate de noi. intelegand aceasta, ca noi determinam exteriorul, ajungem sa nu ne mai simtim atat de separati unii de altii. iata cum la o situatie neplacuta in care cineva jigneste, cel jignit poate reactiona in mai multe feluri, poate raspunde cu violenta, dar poate si multumi.
continuu cu intrebarea, ce as mai scrie daca n-as citi. pana acum scrisul mi-a fost provocat din afara, citind scrierile altora, plecand de la o idee a altuia, construind in jurul ideii altuia. pe masura ce in constienta mea separatie dintre mine si altul s-a volatilizat, nu mai am acea nevoie de a ma cunoaste pe mine prin altcineva, de a astepta ca celalalta sa-mi fie oglinda. mai nou scriu cand nu citesc. asa procedez acum si constat ca nu mi s-au spulberat sursele. reusesc in scurte momente sa las inconstientul sa se manifeste, sa-mi imping intelegerea pana la gradul in care produce efecte. efecte pe care eu le culeg si le caut un loc. acest din urma demers e de fapt cel mai anevoios. sa le caut un loc inseamna sa produc o schimbare in exterior. afara sunt ceilalti carora trebuie sa ma adresez. si constat ca locul unde s-ar meni acestor intelegeri este ocupat. si rezistenta la schimbare e mare si mi se intoarce. aici intervine orgoliul de a nu ma opri. pana la urma fiecare intelegere isi gaseste locul potrivit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu