prefer sa tac. si sa privesc. viteza cu care se intampla faptele ma nauceste. din nou pot doar sa urmaresc cum se leaga evenimentele. m-am certat iar cu timpul. n-am ce spune. nu vreau sa ma repet. vreau sa aduc ceva ce se ascunde adanc, dar mereu reuseste sa se sustraga intuitiei mele. o sa ajung sa-mi privesc propria moarte in toata tacerea. o sa trec dincolo pe nesimtite. vreau sa ramana dupa mine un nor de praf, atat. cand cineva se va gandi la mine, sa nu poata spune nimic, sa prefere sa taca. nici o idee, nici un gand. da, a fost.
la inceput am stiut ca sunt cineva. eram ceva in fata altora. si n-a contat cine sunt. nu stiam unde ma termin eu si incepe altcineva. cred ca asta mi-a fost salvarea. nici acum nu stiu. eu n-am contur, eu nu tin lumina in mine. mereu ma pierd si ma regasesc prin altcineva. eu nu sunt, doar sunt. exist fara sa personalizez. nu cunosc alt fel de a fi, nu vreau sa ma definesc si sa ma descriu. de aceea prefer sa tac si sa privesc. cand incep sa analizez, stric firescul, atunci trebuie sa ma delimitez, sa ma descriu, sa ma pierd, sa ma intunec si sa sugrum lumina.
dar lumea asta isi merita corola de minuni. si eu imi iubesc mormantul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu