mi-am adus aminte de expresia "il chinuie talentul" si de sensul ei peiorativ cu rasetele infundate ale celorlalti. n-am fost dintre cei vizati, deoarece pentru mine era simplu: dintre manifestare si stat deoparte alegeam mereu sa ma retrag. pozitia centrala fie ea populara sau stigmata, ma incomoda, asa ca imi tineam talentele pentru mine. nu stiu de ce le tineam, insa le tin in continuare. nu e din teama, desi teama m-a incercat sau mai degraba nesiguranta, dar la vremea aceea nu faceam diferenta intre ele. era de fapt nesiguranta ca ceea ce vreau sa spun poate fi receptionat ca atare. tacerea mea nu a insemnat lipsa.
dar acum imi vine sa rad, deoarece chiar ma chiniue talentul. adica, il am. insa nu il pot folosi. si asta doare. nu e vorba despre capacitatile mele, sunt plina de posibilitati, dar sunt inchise. stau cuminti la dospit sau poate la copt, nu-mi dau seama, sunt mereu in asteptare. totul e legat de viata, iar viata nu e liniara, nu e un sir de cauze si efecte, efect care va deveni o cauza. nu! merg inainte, dar in zig-zag. si uneori ametesc. desi sunt scurte acele momente au un efect profund. in acelasi timp se intampla doua evenimente tangentiale, unul interior, altul exterior. in acealsi timp! mult timp nu se mai intampla nimic. atunci retraiesc. odata traita o experienta, ea poate constitui baza de explicare. retraiesc si imi privesc viata din momentul acela. si viata mea se schimba, se umple. acei timpi in care nu se intampla nimic devin pretiosi, acei timpi ma invata sa ma cunosc, sa ma inteleg. si in cea mai clara intelegere - ametesc. si o iau de la inceput.
nu exista asa ceva, liniaritate. asta-i istorie si asta am fost invatati ca orice situatie evolueaza. dar nu-i asa. e ca un coridor cu multe usi. nu intri dintr-o incapere in alta, ci ai un coridor lung si de fiecare parte sunt usi. si fiecare incapere e diferita. si fiecare incapere are coridorul ei si multe usi. as putea sa vorbesc foarte simplu la modul teoretic de motivul labirintului. as putea spune foarte usor ca odata intrati pe usa murim. poate as speria pe cineva. insa murim des. murim la orice schimbare si trebuie sa murim mult. numai asa invatam sa traim. deschidem porti, patrundem in necunoscut. vine un moment in care orice logica paleste. nu e un joc, e traire. nu conteaza cate usi deschidem, cate incaperi parcurgem, cata informatie adunam. important e sa traim autentic. fiecare trecere inseamna. si de cele mai multe ori trecem fara sa contam. si ametim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu