salvatorii lumii

Nu te baga unde nu-ti fierbe oala nu inseamna sa n-ai spirit civic. inseamna sa ai spirit. cine lucreaza pentru a ajuta pe altii isi pune mereu intrebarea in ce fel pot ajuta si pana unde trebuie sa mearga ajutorul. intrebarea asta ramane de multe ori fara raspuns. eu am sa-l schitez pe al meu.
cateodata ajutorul e sa nu ajuti. asta vine din dualitatea omului. trup si suflet care trebuie sa se puna de acord, dar intotdeauna sa castige sufletul. expresii de genul dumnezeu e cel mai bun regizor sau fenomenala coincidentia oppsitorium al lui eliade se pot exemplifica si aici.
in viata ne jucam propriul rol. suntem protagonistii unor evenimente reale, insa evenimentele se produc inainte de a avea loc in realitate. cum? in suflet. manifestarea exterioara nu e adevarata premiera a spectacolului vietii. viata pamanteasca poate fi jucata impecabil atata timp cat suntem constienti ca este un simplu rol. de ce? pentru ca viata isi are coordonata principala dincolo. viata dureaza mai mult decat viata prezenta. omul e un sistem informational, parte a universului. evolutia sa tine de informatia care ii vine din univers. problema consta in receptarea informatiei. fiind atat de fina si inovatoare isi cere un spatiu in prealabil pregatit si curatit. nu putem sa ne sustragem acestei scurgeri informationale, deoarece asta ar insemna moarte, putem doar s-o integram. integrarea noului produce demolarea vechiului si realizarea unor conexiuni superioare. se vorbeste mult despre coborarea sfantului duh si cum aceasta revelatie poate chiar distruge persoana spre care vine. doar intr-un singur caz, in acela in care insasi persoana nu si-a facut pregatirea, nu si-a demolat el insusi vechile conexiuni. cum? prin intentie, prin creatie, cautand, riscand. sa nu ai alti dumnezei in afara de mine inseamna de fapt sa nu te atasezi de propriul trup mai mult decat de suflet, care el singur este canalul de comunicare cu divinul. sa nu-ti faci chip cioplit e sa nu acorzi intaietate formei in dauna esentei, a fondului din care ea vine. asta face clovnul, se dă important, adică exagerează importanţa formei, aplanează nişte conflicte, iar motivaţia este neserioasă şi lumea râde. ce mai face clovnul: plânge în hohote şi varsă lacrimi pentru că i s-a spart balonul. balonul imaginii sale care se degradeaza, ceea ce pentru el e ipostazierea tragediei. dar ce fac spectatorii? ei rad, clovnul scoate pistolul si vrea sa se sinucida, dar motivul este ilar si spectatorii rad.
Există şi factori obiectivi care acţionează în permanenţă. Aceştia sunt: neplăcerile, traumatismele, bolile, moartea. Capacitatea de a accepta nefericirea ca pe ceva trimis de sus în creştinism se numeşte smerenie. Neacceptarea situaţiilor traumatizante se numeşte trufie. ceea ce noi numim capacităţi şi talent se determină prin cantitatea de neplăceri, boli, traumatisme. greu de crezut? da, dar doar daca acceptam fatalismul ca absolut, sfarsitul fara intoarcere, pedeapsa suprema a lui dumnezeu. se poate intampla? desigur: pentru trup. dar trupul nu stie cand. daca ar sti ar pierde orice motivatie de a trai, ar cadea in fata loviturii implacabile a sortii. moare trupul, insa nu e nici o noutate. si in acest caz viata noastra ar continua, in alta forma. doar alta forma in acelasi fond.
ca sa ne putem construi propria scena e necesar sa invatam sa alaturam aceste doua contrarii: trupul si sufletul. cu sufletul in permanenta conexiune cu universul, cu trupul in desfasurarea impecabila a rolului.
evenimentele sunt secundare si ele sunt deja produse in interior. o situatie care ne incearca e un spectacol pus in scena, repetat inainte. noi insine suntem spectatori atat a propriei piese, cat si a altora. unde se intersecteaza acestea? in sufletul fiecaruia. nu putem si nu avem dreptul sa intervenim pe scena, ci doar in timpul repetitiilor. nu putem interveni cu logica umana. odata ajunsa pe scena, piesa trebuie sa se intample. vom fi gasiti vinovati daca vom urca pe scena si o vom intrerupe, pentru ca deja trupul e incurabil. cu atat mai mult nu putem intra in culise, decat daca ni se da voie. daca suntem acceptati avem toata libertatea de a ne exercita actiunea de ajutorare, acum se poate realiza comunicarea, acum stim ca acea persoana doreste sa se tranforme interactionand cu noi. si asta e numai inceputul.
cei care vor sa ajute pe altii trebuie sa stie ca o pot face doar cand ceilalti isi doresc sa fie ajutati. cei care lucreaza pentru a ajuta pe altii trebuie sa caute momentul in care le este cerut ajutorl. pentru ca ajutorul aproape niciodata nu este cerut in mod direct, verbal si explicit. cei care cer ajutor o fac cu ochii, o fac din gesturi, o fac inconstient uneori, deoarece putini au curajul sa-si declare neputinta.
cei ce vor sa ajute pe altii trebuie sa para cei mai vulnerabili si sa se doveasca cei mai puternici. cei care vor sa ajuta pe altii trebuie sa stie sa ceara la randul lor ajutor pentru ca nu le pot sti pe toate.cei care vor sa ajute pe altii trebuie sa se ajute in primul rand pe ei insisi.