Ajutându-i pe cei din jurul tău, indiferent de modul în care o faci, te ajuţi de fapt şi pe tine. Că dincolo de satisfacţia pe care o obţinem atunci când facem un bine, printre motivele pentru care facem asta poate fi şi certitudinea că acel bine se va întoarce la un moment dat.
M-am hotarat cu greu sa las idea asta intre scrisurile mele. Poate aversiunea imi vine din spiritul lipsit de misionarism. De fapt timpurile actuale si-au creat cateva astfel de must-have-uri. Sigur ca nu putem face ceva fara a ne impune intentia, asa ne-a invatat Hegel cu toata fenomenologia lui. Dar nu un discipol cuminte al lui a avut aceasta idee, ci unul pervers. A anunta un bine e echivalent cu a pune un lemn pe focul iadului. Cum se face ca binele meu se suprapune binelui celorlalti pana la avea satisfactia si certitudinea ca acel bine imiva fi inapoiat!? Cat de ingamfati trebuie sa fim pentru a veni cu asemenea pretentii!? Cat de plini de sine trebuie sa fim incat sa ajugem sa-i consideram pe ceilalti o prelungire a propriei personalitati!? Era cat pe ce sa ne indreptam pe calea unitatii, a unitatii in diversitate, dar am schimbat brusc sensul inspre exaltarea ego-ului. a fost chiar asa de mare descatusarea?! ramane sa sper ca si in acest caz cantitatea va aduce calitate, ca zambetele false si exersate in oglinda sa reuseasca pana la urma sa surprinda fiinta si sa exprime intr-adevar neexprimatul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu