cateodata mi-e greu sa n-am nevoie de nimic altceva decat de mine. sa n-am nevoie de o credinta organizata de altii. se spune ca-i blasfemie, eu o numesc libertate. multe raspunsuri am primit de la altii, raspunsuri pe care eu atunci nu le-am avut. dar ce-am avut de ales? sa accept de-a gata raspunsuri fara sa mai pun alte intrebari sau sa incep sa gandesc? sa caut alta sursa, chiar si cea interioara. ce se intampla daca obtin un raspuns diferit? de cine sa ma indoiesc? de mine? dar daca ma indoiesc de mine, de ce nu m-as indoi de oricine altcineva? m-as putea indoi chiar de Dumnezeu.
dumnezeu ne-a dat libertatea de alegere. de ce o ingradim? el ne-a facut dupa chipul si asemanarea lui. de ce ne rusinam de cine suntem? de ce sa n-avem acces la el, decat prin intermediari? de ce trebuie sa ne spuna altii ce este bine? de ce sa nu alegem noi pentru noi insine? si sa credem ca putem avea ceea ce alegem. ce ne poate opri? ca la inceput n-o sa stim ce sa alegem sau ce-i mai bine? ca la inceput vrem garantii ca ceea ce alegem va fi bine si ne tot razgandim? pentru ca suntem mereu la inceput. pentru ca nu credem ca vom primi. pentru ca nu stim ce e mai bine pentru noi. pentru ca ne tot razgandim. pentru ca ne e prea greu sa ne gandim la toate astea, de ce sa nu o faca altii pentru noi si sa avem pe cine da vina daca nu iasa. doar ca in acest caz, n-avem de ce sa ne plangem. asadar, ori acceptam ce ne invata altii si ne luptam cu viata, ori renuntam la confort si incepem sa traim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu